La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, boema artistică şi literară bucureşteană se află în plină vervă creatoare. Poeţi, scriitori, publicişti, oameni de litere, caricaturişti, actori dezbat idei, caută forme noi de exprimare şi se inspiră masiv (sau se grăbesc să imite, spun gurile rele!) de la modelul francez.
Printre aceştia, Dumitru Karnabatt, care, câteva decade mai târziu, în anii 1940, va scrie despre această generaţie de frondă literară prin lentila uşor prăfuită, dar colorată de un umor îngăduitor, a nostalgiei.
Nu e o pagină de istorie – nici măcar de istorie literară, căci autorul are tactul de a se dezice de pedanteria unei cronologii prea exacte. E însă o fermecătoare pagină de viaţă, abil surprinsă de peniţa ascuţită a lui Karnabatt, care recreează „ecoul vibrant și săltăreț al spiritului bulevardier” dintr-o epocă magică în care, mergând spre Sărindar, puteai în orice clipă să te întâlneşti cu nea Iancu, iar poeţi săraci precum un şoarece de biserică împrumutau câţiva bănuţi pentru o seară la şantan…
Claudia Drăgănoiu