Filip e om de televiziune, Sonia e scriitoare. Cei doi îşi trăiesc o vreme iubirea prin scrisori. Fiecare scrisoare a lui către ea e deschisă de un vers dintr-o piesă pop, rock sau de muzică uşoară. Fiecare răspuns al ei e prefaţat de un citat dintr-o carte.

El străbate Europa şi revede locuri dragi, ea rămâne acasă şi lucrează la un nou roman. Geografia tandreţei prinde toate formele de relief într-un dans epistolar pe care nimic nu pare să-l poată întrerupe. Asta până când neprevăzutul dă buzna şi schimbă decorul. Ce începuse ca o sărbătoare a culorilor, a gândurilor şi a trăirilor continuă ca străbatere a unei Sahare personale. O Sahară în care e ger şi întuneric în toiul zilei. Un deşert prin care pasul devine şovăielnic, iar amintirile ard. Un pustiu fără orizont, fără lacrimi şi fără sfârşit.

La capăt de drum se trage cortina. Poate peste un pat dintr-o rezervă de spital. Poate peste o viaţă în care nu poţi grăbi durerea. Sau poate peste nişte speranţe năruite de o furtună a sorţii.

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.