Aşa a fost să fie, am umblat mult, mai ales după 1989; fie cu bursele de cercetare şi de studiu, fie invitat să vorbesc la felurime de şcoli de arhitectură, dar nu numai (acum predau, de pildă, şi la un colegiu teologic american, iar în SUA am vorbit adeseori la departamente de studii slave, unde greşit este adăugată, dacă este, cultura română, în vreme ce, la Oxford, am fost un an arondat facultăţii de istorie).
Deocamdată, nu am fost mai la est de Ierusalim şi de Ankara. Mai la vest de Seattle, San Francisco şi Los Angeles nu am ajuns, nici mai la sud de Joal, în Senegal, iar la nord (dar, la drept vorbind, şi est) – stă ca reper Moscova. În unele locuri am stat, adunat zi la zi, ani (Cincinnati, OH), sau măcar luni bune (Budapesta). Calculasem, la un moment dat, că, mai mult de trei luni, am stat în aproape douăzeci de apartamente sau case, iar hotelurile nu le-am mai numărat. Nu e de mirare că mă visez adeseori, coşmaresc, că nu am cameră la cămin (am fost căminist şase lungi ani de viaţă), sau că nu am unde pune capul peste noapte. Şi ţara mi-am vizitat-o îndelung, poate nu atât de temeinic pe cât mi-aş fi dorit, dar, în orice caz, oraşele cu facultăţi de arhitectură le ştiu bine, iar Braşovul şi Sinaia îmi sunt ca acasă.