Volumul propune o lectură a dezvoltării urbane a Bucurestiului făcutã prin prisma evolutiei legislatiei urbanistice.

Studiul este orientat spre intelegerea modului in care legislatia, consideratã ca document al istoriei urbane, a asimilat ideile urbanismului european ale perioadei si a conditionat, intre 1831 si 1952, constructia capitalei moderne.

Fără a fi unicele determinante ale dezvoltärii moderne a orasului, reglementärile urbanistice sunt, totusi, dintre cele mai importante, având efecte la niveluri diferite - de la teren si clädire, la formalizarea spatiului public până la nivelul teritoriului intregului oras.

Cu alte cuvinte, efectele sunt la nivelul morfologiei urbane si a tipologiei constructive.