Când i-am cunoscut mai bine pe italieni am înțeles sensul profetic al cugetării lui Cicero: „Sunt demni de prietenia noastră cei care poartă în ei germenul de a se face iubiți”. Italia a avut și a purtat până în zilele noastre acest germene.

Judecarea superficială a unui popor este o mare nedreptate.

Pentru români, Italia și Roma nu sunt repere sentimentale, ci fundamentale ale genezei lor. Ca și francezii, spaniolii, portughezii sau italienii, românii știu că destinul lor a fost determinat de ivirea și existența Romei, de puterea și de cuceririle Imperiului Roman.

Românii nu sunt legați de o Italie imaginară sau ideală, ci de una istorică și culturală. O susțin elocvent atât izvoarele de pe teritoriul României, cât și unele mărturii, opere monumentale antice păstrate în chiar inima Romei: Columna lui Traian, statuile de daci din muzeele Vaticanului, cele de pe tâmpla Arcului lui Constantin, cele din Piazza del Popolo și de la Palatul Conservatorilor aflat pe Campidoglio, colina istorică pe care a fost fondată Cetatea eternă.

Sentimentul fraternității noastre cu italienii îl confirmă uimitoarele asemănări de limbă care îl fac pe românul ajuns în țara lui Dante să descopere că înțeleg taliana fără prea mare dificultate.

Există o Romă a regilor, a cezarilor, a împăraților, a plebeilor insurgenți, a creștinilor martirizați. Există o Romă stăpână a Mediteranei și a lumii de pe țărmurile ei de unde a iradiat puterea, sau a declanșat războaiele cuceritoare, de unde s-a decretat Pax romana.

În vremea când Traian a cucerit Dacia, Roma era cea mai mare așezare a Antichității. Roma a fost limanul spre care au pornit apostolii Petru și Pavel, martirizați în vremea lui Nero pentru credința lor în Christos.

Roma a ajuns pentru atâția creștini Golgota suferinței. Există și o Romă a luminii, o fascinantă Romă a Renașterii, operă a unor artiști geniali, unii veniți din Toscana și Umbria, cum este cazul lui Fra Angelico, Botticelli, Rafael, Michelangelo.

Ei au fost aduși la îndemnul unor minți luminate, ca papii Nicolae al V-lea, Grigore al XIII-lea, Sixtus al V-lea, Iuliu al II-lea, pentru a ridica o cetate înfloritoare, care să adăpostească și să fie demnă de Biserica lumii.

Ei au reconstruit Cetatea eternă, redându-i aura din Antichitate.

George Apostoiu