Talentul lui Dutescu e de a da pe fata lucrurile inconfortabile, de a le spune clar si pe bune. Intr-o literatura fascinata de marginali si ratati, el vorbeste cu simpatie despre oameni aflati in plin proces de ascensiune sociala. Pe scurt, despre parveniti – un subiect la care lumea buna stramba vinovat din nas, chit ca parvenitismul e adevarul de profunzime al unei societati ajunse de curand la prosperitate. Mai mult, la fel de tabu e si opinia ca in comunism a fost bine, desi e impartasita de larga majoritate a celor trecuti prin vechiul regim.
In Bureti de fag, Mihai Dutescu are curajul sa asume si sa dea pe post aceste curente de opinie omniprezente, dar reprimate public, sub pretextul povestii de viata a unui baiat nascut prin anii '50 in Teleorman si ajuns inginer la Bucuresti. El si sotia lui fac parte din acea tipologie a cadrelor medii cu aspiratii burgheze, raportandu-se la comunism intr-un mod mai degraba benign, specific multora din generatia lor: sunt oportunisti la nevoie, iar in rest raman indiferenti. Micul lor arivism este bazat pe convingerea ca sistemul nu e chiar gresit, ca macar are o idee valabila de echitate si meritocratie, cata vreme i-a scos dintre tarani, i-a scolit gratis, le-a dat o casa si i-a bagat intre domnii de la oras. In ce ma priveste, am certitudinea ca in sfarsit am dat peste cartea aia ALTFEL despre comunism, cu o perspectiva de bun-simt, fara volute pioase sau chestionari tragice – motiv pentru care o recomand in special celor care vor sa-si faca o idee despre cum gandeau si se purtau oamenii moralmente OK din Romania de atunci. Adrian Schiop