Burghezul

Integrala MAX PICARD, în traducerea și sub îngrijirea lui Ioan Milea, se apropie de final. Azi vă prezentăm o lucrare de tinerețe:

La Max Picard, fiziologia, fiziologia burghezului în acest caz, trage parcă ultimele concluzii ale unei evoluții îndelungate. Burghezul portretizat mozaical aici e cel ajuns, cu toată lumea lui și cu toată morala lui decadentă, la o limită istorică. Privind retrospectiv, nu mai pare deloc întâmplător că o asemenea scriere a apărut chiar în anul 1914, în pragul Primului Război Mondial.

Cum deloc întâmplător e și faptul că, mai apoi, cea dintâi operă mai întinsă a autorului, „Der letzte Mensch” (Ultimul om), o antiutopie necruțătoare, a apărut imediat după război. În ea, nu mai e vorba de analiza încă sprințară, umoristică, mai degrabă, a unui tip social, ci de o viziune a extincției umanului în general, într-o lume ce anunța clar postumanul despre care se vorbește cu atâta nonșalanță astăzi.

Între prima și această a doua lucrare există fără îndoială o legătură, chiar dacă distanța dintre ele pare a fi fost parcursă printr-un salt. Saltul de la caricatura socială la tabloul antropologic vizionar. (Ioan Milea)