„Foarte bună ideea de a crea personaje masculine sensibile, pline de temeri, de frici. Puțini scriitori au ales să arate și vulnerabilitățile unui bărbat, să‑l descrie «dezgolit de măști și închipuiri» (Castanii adolescenței noastre). Și parcă, adunând chipurile adolescenților și ale bărbaților maturi din poveștile lui Leonard Relea, întrezărești chipul autorului, el însuși un bărbat timid. Sau te lași prins de povestea oamenilor simpli, cu un bun simț care azi pare ridicol, pe care i‑a cunoscut ca ziarist.” -- Lili Crăciun – prozatoare și critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România
Povestirile lui Leonard Relea sunt despre oameni de toate felurile, buni sau răi, tineri sau bătrâni, bogați sau săraci, dar ceea ce trebuie să știți este că toate fac apel la ceea ce se află la interior, în sufletul lor. Și impresionează, indiferent dacă este vorba despre o fetiță amărâtă trimisă de părinți să vândă flori cu 5 lei buchețelul, despre o familie săracă de la capătul Iașului care abia își duce zilele, dar speră că soarele va răsări și pe strada sa noroioasă într-o bună zi, sau despre o mulțime de iubiri… pierdute. Sunt povești de viață, cu bune, dar mai ales și cu rele, despre drumuri prin țară sau pe undeva pe aproape, pline de amintiri și întâmplări impresionante.
„Leonard Relea a făcut demult gazetărie fiindcă nu putea să scrie direct literatură. Prin fișa postului, era obligat să livreze reportaje, nu proze. Dar, chiar și atunci, Leonard Relea nu se putea abține. Când intra undeva, ochiul lui descoperea imediat misterul dintre o masă veche și un scaun cu trei picioare sau vedea strălucirea unei lumi apuse acolo unde alții nu vedeau decât un dulap fără balamale. Omul e groaznic de talentat. Când iese din casă, intră imediat ba într-o poveste, ba într-o fabulă, când nu se-ntâlnește de-a dreptul cu Moș Crăciun pe stradă, vara.
Dacă volumul acesta n-ar avea coperte, am putea crede că autorul e străin și am bănui că e vorba de un suflet slav chinuit și poetic, ceva între Gogol și Cehov.
Leonard Relea nu vede lumea așa cum este, ci așa cum ar trebui să fie. La prozele sale frapează, în primul rând, intensitatea. Personajele lui Leonard Relea trăiesc la limită și, adesea, se frâng sub povara ei. Acest prim volum de proză scurtă este aidoma buzduganului din poveste care anunță sosirea zmeului, doar că zmeul nostru e blând, tandru, melancolic, are o privire tristă și poartă ochelari.
Citiți-l pe Leonard Relea. Merită.” -- Cornel George Popa – prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România
„Leo, tu pictezi cuvinte, iar Poezia se plimbă liniștită prin Proza ta; un actor ar pune în lumină lectura textelor tale, iar un capricorn este cel mai serios semn din zodiac, zic specialiștii; presa ți-a presat prea tare conștiința și ai lăsat-o regulilor ei impuse de alții. Fii un exilat, o vreme, e necesar pentru libertatea ta de mișcare printre cuvinte. Apoi oprește-te la o editură și fii donator de manuscris pentru o carte!” -- Tonia Gherghel (România)
„Îl citesc pe Leonard Relea cu plăcere. Creează imagini în care mă pot regăsi, dacă nu pe mine, atunci, cel puțin pe un personaj pe care mi-aș dori să îl joc. Aș vrea să pot scrie în stilul lui, dar nu pot. Îl citesc mai întotdeauna cu plăcere pe omul care scrie și semnează Leonard Relea!” -- Otilia Obreja (Elveția)
„Cred că suntem numeroși cei care dorim să te citim. Știindu-te (mai mult sau mai puțin, depinde de fiecare) e frustrant să te vedem așa ezitant… E aproape egoist… Se spune că numai oamenii egoiști pot fi fericiți. Dacă acesta ar fi prețul ca tu să fii fericit, am fi gata să-ți iertăm egoismul… Scrisul e un act de curaj, e aproape sinucigaș pentru că, în mod sigur, nimeni nu poate fi pe placul tuturor. Dacă plecăm de la principiul că fiecare e dator cu un act de curaj, măcar o dată în viață, decide doar tu când e momentul… Oricum ar fi, trebuie s-o faci pentru tine, pentru nimeni altcineva. Eșecurile sunt mai ușor de suportat decât regretele…” -- Arina Riviere (Franța)
„Noaptea era senină, așa cum pot fi unele nopți pe malul mării. Doar gura îmi era uscată. Era bine așa, pentru că nodul din gât nu‑mi dădea voie să înghit nici măcar saliva. Umblam aiurea prin Costineștiul plin de viață, fără niciun reper, doar pentru a trece timpul. Gândurile nu mai aveau nevoie de timp. Abia ajunsesem de două zile aici și ceea ce promitea să fie o vacanță de vis, din anul majoratului, se năruise ca un castel de nisip când Anca îmi spusese că se mută cu agronomul din București. M‑am uitat la ea și nu i‑am spus nimic.
Nu pot cerși atenție și cu atât mai puțin dragoste. Mai bine cumperi «dragoste» decât s‑o cerșești, mă gândeam…” (Fragment din Cafeneaua noastră)
, „Foarte bună ideea de a crea personaje masculine sensibile, pline de temeri, de frici. Puțini scriitori au ales să arate și vulnerabilitățile unui bărbat, să‑l descrie «dezgolit de măști și închipuiri» (Castanii adolescenței noastre). Și parcă, adunând chipurile adolescenților și ale bărbaților maturi din poveștile lui Leonard Relea, întrezărești chipul autorului, el însuși un bărbat timid. Sau te lași prins de povestea oamenilor simpli, cu un bun simț care azi pare ridicol, pe care i‑a cunoscut ca ziarist.” -- Lili Crăciun – prozatoare și critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România
Povestirile lui Leonard Relea sunt despre oameni de toate felurile, buni sau răi, tineri sau bătrâni, bogați sau săraci, dar ceea ce trebuie să știți este că toate fac apel la ceea ce se află la interior, în sufletul lor. Și impresionează, indiferent dacă este vorba despre o fetiță amărâtă trimisă de părinți să vândă flori cu 5 lei buchețelul, despre o familie săracă de la capătul Iașului care abia își duce zilele, dar speră că soarele va răsări și pe strada sa noroioasă într-o bună zi, sau despre o mulțime de iubiri… pierdute. Sunt povești de viață, cu bune, dar mai ales și cu rele, despre drumuri prin țară sau pe undeva pe aproape, pline de amintiri și întâmplări impresionante.
„Leonard Relea a făcut demult gazetărie fiindcă nu putea să scrie direct literatură. Prin fișa postului, era obligat să livreze reportaje, nu proze. Dar, chiar și atunci, Leonard Relea nu se putea abține. Când intra undeva, ochiul lui descoperea imediat misterul dintre o masă veche și un scaun cu trei picioare sau vedea strălucirea unei lumi apuse acolo unde alții nu vedeau decât un dulap fără balamale. Omul e groaznic de talentat. Când iese din casă, intră imediat ba într-o poveste, ba într-o fabulă, când nu se-ntâlnește de-a dreptul cu Moș Crăciun pe stradă, vara.
Dacă volumul acesta n-ar avea coperte, am putea crede că autorul e străin și am bănui că e vorba de un suflet slav chinuit și poetic, ceva între Gogol și Cehov.
Leonard Relea nu vede lumea așa cum este, ci așa cum ar trebui să fie. La prozele sale frapează, în primul rând, intensitatea. Personajele lui Leonard Relea trăiesc la limită și, adesea, se frâng sub povara ei. Acest prim volum de proză scurtă este aidoma buzduganului din poveste care anunță sosirea zmeului, doar că zmeul nostru e blând, tandru, melancolic, are o privire tristă și poartă ochelari.
Citiți-l pe Leonard Relea. Merită.” -- Cornel George Popa – prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România
„Leo, tu pictezi cuvinte, iar Poezia se plimbă liniștită prin Proza ta; un actor ar pune în lumină lectura textelor tale, iar un capricorn este cel mai serios semn din zodiac, zic specialiștii; presa ți-a presat prea tare conștiința și ai lăsat-o regulilor ei impuse de alții. Fii un exilat, o vreme, e necesar pentru libertatea ta de mișcare printre cuvinte. Apoi oprește-te la o editură și fii donator de manuscris pentru o carte!” -- Tonia Gherghel (România)
„Îl citesc pe Leonard Relea cu plăcere. Creează imagini în care mă pot regăsi, dacă nu pe mine, atunci, cel puțin pe un personaj pe care mi-aș dori să îl joc. Aș vrea să pot scrie în stilul lui, dar nu pot. Îl citesc mai întotdeauna cu plăcere pe omul care scrie și semnează Leonard Relea!” -- Otilia Obreja (Elveția)
„Cred că suntem numeroși cei care dorim să te citim. Știindu-te (mai mult sau mai puțin, depinde de fiecare) e frustrant să te vedem așa ezitant… E aproape egoist… Se spune că numai oamenii egoiști pot fi fericiți. Dacă acesta ar fi prețul ca tu să fii fericit, am fi gata să-ți iertăm egoismul… Scrisul e un act de curaj, e aproape sinucigaș pentru că, în mod sigur, nimeni nu poate fi pe placul tuturor. Dacă plecăm de la principiul că fiecare e dator cu un act de curaj, măcar o dată în viață, decide doar tu când e momentul… Oricum ar fi, trebuie s-o faci pentru tine, pentru nimeni altcineva. Eșecurile sunt mai ușor de suportat decât regretele…” -- Arina Riviere (Franța)
„Noaptea era senină, așa cum pot fi unele nopți pe malul mării. Doar gura îmi era uscată. Era bine așa, pentru că nodul din gât nu‑mi dădea voie să înghit nici măcar saliva. Umblam aiurea prin Costineștiul plin de viață, fără niciun reper, doar pentru a trece timpul. Gândurile nu mai aveau nevoie de timp. Abia ajunsesem de două zile aici și ceea ce promitea să fie o vacanță de vis, din anul majoratului, se năruise ca un castel de nisip când Anca îmi spusese că se mută cu agronomul din București. M‑am uitat la ea și nu i‑am spus nimic.
Nu pot cerși atenție și cu atât mai puțin dragoste. Mai bine cumperi «dragoste» decât s‑o cerșești, mă gândeam…” (Fragment din Cafeneaua noastră)