Există o soartă a locurilor geografice, tot așa cum există un destin al oamenilor. Românii de peste hotarele actuale reprezintă cioburi ale istoriei noastre; cândva, unii dintre ei au aparținut țării.

Cartea de față este dedicată românilor megieși ale căror comunități se află în vecinătatea României, urmărind “biografia” locurilor și “descrierea” oamenilor.

Primul volum prezintă Ținutul Herța, Transnistria, Românii de la est de Bug, Sudul Basarabiei (Bugeac), Românii din Bulgaria și Românii din Banatul sârbesc (Voivodina).

Cel de-al doilea volum, în pregătire, cuprinde comunitățile din dreapta Tisei (Maramureșul istoric), Bucovina de nord, Basarabia (R. Moldova), Românii din Timoc și Valea Moravei, precum și cei din Ungaria.

Mihai Nicolae

Un eveniment editorial binevenit, volumul “Călătorii identitare. Românii megieși” reprezintă prima sinteză documentară apărută în ultimii 86 de ani dedicată colectivităților naționale din vecinătatea României. În anul 1935, diplomatul Mihai Adalbert Blenche – fost prim consul la Teheran – a publicat studiul “Românii de peste hotare”. După aceea a urmat tăcerea, iar statul român a declinat orice preocupare pentru soarta românilor rămași în afara frontierelor. Acest studiu monografic prezintă pentru prima dată împreună aceste comunități.

Sunt incluse analize ale termenilor de referință: românii de pretutindeni – conceptul cadru al studiului, entitatea etnică/națională, conceptul de “etnodiversitate” din perspectiva prezentului, evidențiindu-se raportul dintre “planetarizare” (globalizare) și rolul sentimentului patriotic în secolul al XXI-lea.

Cartea își propune să familiarizeze cititorul cu mai multe aspecte, unele neștiute, altele uitate pur și simplu: scurta viață a eroinei de 15 ani Șumi Marița din Bulgaria, împușcată de armata otomană în 1877, apelul emoționant făcut în 1917 de Toma Jalbă (Transnistria), Teofana (Teodora) Basarab, prințesa valahă ajunsă țarina Bulgariei și mama unui țar bulgar, cea care a lăsat o amintire hieratică de icoană, pictura naivă din Uzdin (Voivodina) și multe, multe altele care au modelat specificul “românescului”. Toate acestea contribuie la reconstituirea unei ordini a lumii care ne este proprie.

Marele dar al autorului este acela de a ști să dea viață acestor istorii, de a ști să le descopere particularitatea și să le facă prezentă ființa. Cartea e scrisă cu rigoare și metodă, autorul fiind un cărturar multilateral care reprezintă un punct de vedere clar în esența lui, iar civilizațiile pe care le însuflețește aici devin, în cele din urmă, statui ale românității milenare. Mihai Nicolae propune o lectură captivantă al cărei spirit este definit de o splendidă empatie.

Dr. Irina Airinei