Această serie de cronici este rezultatul călătoriei făcute de Gabriel García Márquez în 1957, timp de mai multe luni, dincolo de Cortina de Fier, în ţările socialiste din Europa: Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia, Ucraina, URSS şi Ungaria, în calitate de corespondent al ziarului El Espectador. Scriitorul este însoţit de un ziarist italian, Franco, şi de o paginatoare din Franţa, Jacqueline, în realitate ziaristul Plinio Apuleyo Mendoza şi sora acestuia, Soledad. În calitate de simpatizant al mişcării socialiste, scriitorul a dorit să vadă aceste locuri pentru a putea constata cu propriii ochi cum se petrecea reconstrucţia în aceste ţări după cel de-Al Doilea Război Mondial şi cum se trăia într-un sistem comunist, idealizat de partizanii ideilor de stânga. Autorul expune, critic, dar obiectiv, cele observate în cursul acestui voiaj şi multe dintre concluziile sale se opun acestei idealizări. Cartea se detaşează prin privirea obiectivă a unui scriitor care caută justificări pentru a-şi explica mulţimea de absurdităţi, nedreptăţi şi violenţe latente care intoxică viaţa unei societăţi concepute, teoretic, pentru a corecta capitalismul, realitatea unui sistem birocratic şi aseptic, care îi tratează pe cetăţeni prin intermediul unei structuri politico-administrative extrem de dure, care nu oferă soluţii. Relatarea schiţează portretul unor ţări care intră îndeceniile întunecate pe care le vor trăi sub privirea vigilentă a Uniunii Sovietice, care lua în puterea sa jumătate din Europa. Într-o amintire ulterioară acestei călătorii, Mendoza îi atribuie prietenului său o premoniţie nefastă: „Maestre, am visat un lucru oribil. Am visat că socialismul nu funcţionează“.