Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      ×

      Dragi clienți, depozitul nostru se mută în casă nouă. Vă cerem scuze pentru posibilele întârzieri în preluarea și livrarea comenzilor și vă mulțumim pentru înțelegere.

      Calauza juristului

      Calauza juristului

      Cereri si actiuni in justitie
      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2019
      Editura:
      Tip copertă:
      Hardcover
      Nr Pag:
      1480
      Colectie:
      Editia:
      a VI-a
      ISBN:
      9786061808717
      Dimensiuni: l: 18cm | H: 25cm
      Descriere

      Lucrarea, în forma actuală, constituie o continuare a operei începute cu peste jumătate de secol în urmă, într-o adaptare contemporană expozitivă, analitică şi argumentativ-aplicativă, asupra normelor de drept naţional și, acolo unde este cazul, a normelor europene, raportate la jurisprudența națională, a Curții Europene a Drepturilor Omului ori a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Sunt analizate integrat instituţiile de drept material/procesual, sunt prevăzute modele sumare de ghidare practică, însoţite de jurisprudenţă. În considerentele teoretice ale fiecărei instituţii de drept material/procesual au fost avute în vedere exclusiv normele în vigoare, incluzând aici noile coduri, civil şi respectiv de procedură civilă, codul fiscal și cel de procedură fiscală. Jurisprudenţa recomandată vizează speţe cercetate prin prisma noilor coduri. S-a urmărit în principal în selecţionarea speţelor ca, pe lângă informaţia ca atare, cititorul să fie familiarizat şi cu modul de apreciere a probelor de către judecător, cu raţionamentul logic şi juridic al acestuia în soluţionarea unei speţe

      Despre ediția 6

      Față de ediția anterioară, în actuala ediție au fost făcute cuvenitele corecţii impuse de modificările legislative intervenite de la actualizarea anterioară, a fost completată cu noi instituții care, fie au fost legiferate ulterior apariției vechii ediții, fie s-a considerat că sunt utile pentru o mai bună înțelegere a unui domeniu. Tot din această perspectivă, a unei complete înțelegeri a unui tip de materie, dar și pentru a păstra contactul cu prezentul practicii instanțelor de judecată, a fost actualizată întreaga jurisprudență din cuprinsul lucrării, în toate domeniile abordate, insistându-se pe acele categorii de spețe care fie au suscitat discuții și controverse în spațiul public, fie au constituit regula într-un domeniu dat.

      Din cuprins

      • Procedură civilă: cererea de chemare în judecată; întâmpinarea; cererea reconvențională; cererile de valoare redusă
      • Drept civil: acțiunea în revendicare; acțiunile posesorii; petiția de ereditate
      • Dreptul familiei: divorțul; obligația legală de întreținere
      • Contencios administrativ și fiscal: obținerea informațiilor de interes public; constatarea aprobării tacite
      • Litigii de muncă: încheierea, executarea și încetarea contractului de muncă
      • Activitate notarială: procedura autentificării; procedura succesorală notarială; divorțul pe cale notarială
      • Drept contravențional: plângerea contravențională
      • Dreptul litigiilor cu profesioniști: anularea incidentului de plată; acțiunea în nulitatea societății
      • Procedura de exequatur: recunoașterea și executarea hotărârii străine în România
      • Sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului

      Puncte forte

      • colectivul de autori al prezentei ediții este format integral din juriști practicieni strict specializați pentru fiecare domeniu abordat, mai exact judecători de la secțiile civile (inclusiv foste secții comerciale), de contencios administrativ și fiscal, de dreptul muncii, de la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București și notari, foști judecători, cu vastă experiență recunoscută
      • opiniile formulate și informațiile oferite nu constituie doar rezultatul unor preocupări marginale ale autorilor, ci reprezintă chiar consecințe ale exercitării cotidiene a obligațiilor de serviciu ale acestora în procesul interpretativ, argumentativ și decizional de aplicare instituțională a dreptului
      • referiri la deciziile interpretative obligatorii ale Înaltei Curţi şi la deciziile Curţii Constituţionale relevante pentru problemele de drept tratate
      • explicații jurisprudențiale ale autorilor
      • practică judiciară recentă, inclusiv din anul 2019
      • peste 80 de modele de cereri și acțiuni în justiție, însoțite de ample referințe jurisprudențiale
      • caracter interdisciplinar

      Despre autori

      Ion Popa (coordonator) – avocat, Baroul București
      Diana Florea-Burgazlî – judecător, Curtea de Apel București
      Virginia Beldea – notar public, Camera Notarilor Publici București
      Antonela Cătălina Brătuianu – judecător, Curtea de Apel București
      Gheza Attila Farmathy – judecător, Înalta Curte de Justiție și Casație
      Roxana Popa – judecător, Înalta Curte de Casație și Justiție
      Lucia Uță – judecător, Curtea de Apel București

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.