S U N T A I C I . E X I S T . S U N T E Ț I A I C I . E X I S T A Ț I .
S U N T E M A I C I . E X I S T Ă M .
C E M A I Î N C O A C E Ș I - N C O L O !
E D E M I R A R E .
E stupefiant. Dar așa stau lucrurile. Participăm cu toții, fără să fi solicitat, la o evidență fragilă, luminoasă și confuză, la care ținem mai mult decât la orice, deși deseori o vorbim de rău: viața.
Ce fac aici? – iată întrebarea la care se străduiește să răspundă acest manual de buzunar, care n-are altă ambiție decât aceea de a descrie cu îndrăzneală, cu naivitate și plin de vioiciune lumea incredibilă în care am fost aruncați fără voia noastră, dar și să livreze, pe cât e posibil, câteva scurte recomandări despre felul în care ne-am putea bucura de ea. Și despre cum ea ne-ar putea oferi un strop de demnitate.
Numerele – ca orice altceva – capătă sens doar odată cu oamenii, pentru ei și grație lor. Pământul este minuscul, însă oamenii sunt puternici. Numerele le îngăduie să exploreze și să înțeleagă lumea. Nu există o formulă a Universului, dar dacă ar exista, ar fi una matematică.
Numerele nu folosesc doar la calculat. Întrucât exprimă cantități, ele ne îngăduie să distingem sau să punem laolaltă. Sunt soclul, cimentul și poate chiar sensul tuturor lucrurilor – și al Întregului… Iată motivul pentru care minți luminate au ajuns să susțină că numerele sunt anterioare gândirii omenești și chiar Creației: Dum Deus calculat fit mundus.
Nu e exclus ca lumea să fie absurdă, ca întreg răul și tot binele, ca toate suferințele și toate bucuriile, orice frumusețe și întreaga iubire să dispară în neant și să fie date uitării, iar viața – care ne e așa dragă – să fie lipsită de sens.