Cartea este bilingvă, în limba română și limba franceză. Traducerea din limba română în limba franceză a fost făcută de Michaël Stiernon, lingvist.
CÂND PICTEZ ȘTIU CĂ VOI MURI! îl surprinde pe artistul Bogdan Vlăduță față în față cu modelul său, cel care i-a devenit prieten, călăuzitor și confident –Vincent Van Gogh. Într-un eseu vizual dar și scris, Bogdan Vlăduță intră în dialog cu temele, metodele și simbolurile din opera lui Van Gogh, de care se lasă provocat și chestionat.
Aceasta nu este un eseu vizual cu propuneri exhaustive și nici un mod de a tranșa îndrăzneț viața lui Van Gogh, luminând integral asupra unor zone necunoscute, gonind misterul. Nu este nici măcar o promisiune a preluării înțelesului comun dat de lume, folosindu-se de drama lui Vincent. Demersul meu își propune, mai degrabă, valorificarea părții slabe, moi (infirme!?) care zace în Vincent, a firimiturilor care cad de la masa marii culturi normative.
Van Gogh avea în el ingredientele care dospesc o astfel de pictură fragilă. Viața mizeră, eșecul urmând eșecului, impasul relațiilor sociale, lipsa orizontului lumesc, cultivarea fatalității, caracterul despotic, incoruptibilitatea, simțul absolutului, dorința de a deveni “sărmanul Domnului” ca apostol preoțesc sau ca pictor. Van Gogh are credința unui om necredincios, a unuia care verifică prin mijloacele proprii.
Picturile avându-l pe Van Gogh sunt un exercițiu de admirație nedisimulată, făcut cu mijloacele proprii, unde gafele stau laolaltă cu virtuțile. Câștigul apare din tovărășia cu Vincent, unde am luat parte la aceleași valori mute cultivate de Olandez, acele căutări fără răspuns imediat, dar provocatoare ca o bombă târzie. Am fost somat să mă restrâng, să intru la apa lui Vincent. El îmi este sprijin, cârjă, aprobare a Căii, dar și țepușă și ghimpe, model care nu-mi dă pace ci vuiet, schimbare și neliniște.
Lucrările prezentate se fundamentează pe observațiile care l-au însuflețit pe maestrul meu Sorin Dumitrescu, zugrav cu reflexiile iconarului, care mi-au fost transmise și mie, un pictor al exercițiului sensibil, cu impetuozitatea și vulnerabilitatea încercării personale. Cunoștințele dobândite germinează un fel de a descoperi la pictorul olandez acele valori proprii eternității și virtuților care expiră lent. De aici, Vincent se adaugă nevrozelor și tăriilor atelierului meu printr-o sudură care nu e străină acelor artiști care-și iubesc modelele. Cred că e nimerit să vorbesc de acum înainte ca despre Vincent al meu.
