Între absolutizarea canonului și relativizarea acestuia, există o zonă ideatică percutantă pentru care Ioana Pavel are aplecare inclusiv atunci când discută varietatea gustului critic, ierarhiile impuse ori destrămate cu tendință, relația centru-margine în care canonul este chestionat.

Din acest unghi, și numai cuprinsul acestei cărți foarte speculative este emblematic, prin gradele și dozările conotative care sunt suculente, iscusite și marcate de o ironie aristocratică, aș spune. Cât despre arborescența ideilor, aceasta este impresionantă. Erudiția, spiritul combinativ, dar și selectiv, predilecția pentru dialogul conceptual și, nu în ultimul rând, direcția comparatistă fac ca prima parte, cea teoretică, a cercetării, să fie citită ca o meditație argumentativă (pro și contra) despre canon.

Metoda considerată adecvată este cea a montajului flexibil, care îngăduie problematizarea și chestionarea (inclusiv polemică a) canonului, cercetătoarea ferindu-se de extreme, adică atât de perspectiva tradiționalistă și conservatoare, cât și de aceea demolatoare și minimalistă. Studiul de față are, în acest sens, o energie de investigație (de invidiat) a bătăliilor conceptuale și ierarhice, de etapizare a ciclicității reciclării canonului (în cvartetul canon-contracanon-anticanon-postcanon), de discutare a funcției premiilor literare, a rolului geniului ori celebrității, de trecere prin -isme, politici culturale și literare.

E meritul acestei investigații vivace, cu energie ideatică admirabilă, să facă un slalom iscoditor și iscusit, punctând atât abordările convenționale, cât și rătăcirile ori abaterile de la canon.