O carte extrem de actuală în contextul cultural autohtonPublicată în 1994 și dezvoltând la proporții gigantice și strivitoare pentru scriitori slabi de înger și nu numai teoria anxietății influenței care l-a făcut celebru pe Bloom încă din 1973, Canonul occidental se dovedește astăzi a fi fost o profeție adevărată în contextul actualelor direcții critice și teoretice din studiile postcoloniale și de world literature, dar și din perspectiva programelor de literatură comparată și world literature din SUA.

Faptul că timpul i-a dat dreptate nu poate decât să îl bucure pe vizionarul Bloom, care a rămas până astăzi un solitar în peisajul spațiului academic american printr-o virulentă și neobosită, chiar dacă uneori împinsă la extrem, apărare a esteticului.

Fascinantă prin puterea de persuasiune și forța limbajului proprie lui Bloom, această carte stârnește reacții dintre cele mai diverse: iubită de adepții esteticului și de fanii lui Shakespeare, dar și puternic criticată de așa-numita Școală a Resentimentului care îi include pe urmașii lui Barthes, Foucault, Derrida, studiile postcoloniale și feminismul pentru respingerea radicală a oricărei forme de politică în ceea ce privește fenomenul literar, această carte nu va lăsa indiferent pe nici un intelectual cu adevărat interesat de literatură.

Construiți după chipul și asemănarea lui Bloom, cei câțiva aleși care apar în paginile acestei Biblii a literaturii– fie că e vorba de Dante și Joyce sau de Emily Dickinson și Virginia Woolf – devin personaje de dimensiuni uriașe fantastic de vii.

Pictat de Bloom în culorile Apocalipsei, peisajul literar actual poate învăța ceva de la Joyce însuși: că orice final este un început, așa cum autorul romanului Finnegans Wake pe care îl numea “my abookalypse” sfârșește istovitoarea călătorie prin 16 limbi și cel puțin tot atâtea literaturi prin începutul frazei de deschidere a cărții, al cărei început este finalul aceleiași fraze.