Aldous Huxley a scris Cântec de lebădă în 1939, după ce a părăsit Anglia ca să se stabilească în California. Romanul reprezintă critica autorului la adresa culturii americane a vremii lui, cu narcisismul, superficialitatea şi obsesia pentru tinereţe pe care le observă peste tot în jur. Jo Stoyte, protagonistul, un milionar californian obsedat de apropierea morţii, află de existenţa unui nobil englez care a descoperit o modalitate de a-şi prelungi viaţa. Stoyte călătoreşte în Anglia şi îl întâlneşte pe longevivul nobil, care însă pare să-şi fi pierdut, de-a lungul timpului, firea umană, preschimbându-se într-o făptură simiană. Acest lucru nu schimbă cu nimic de-cizia milionarului de a ocoli moartea cu orice preţ.