Cunoscut prin poveştile ce amestecă tradiţia cu viziunea futuristă din O zi mai lungă decît veacul, Cinghiz Aitmatov revine în Cîntecul stepei, cîntecul munţilor la inspiraţia basmelor sau la frînturi de realism. Pe fundalul războiului, tinerii încearcă să uite de scenele lui brutale şi muncesc şi se iubesc ca şi cum ar trăi în vremuri de pace (Geamilia); un băieţel se refugiază în fantezia vaporului alb şi în poveştile spuse de un bunic trecut prin greutăţile vieţii (Vaporul alb); tinerii trăiesc iubiri întîmplătoare, fugare, ca în Plopşorul meu cu băsmăluţă roşie. Şi toate se reunesc sub semnul stepei, tărîmul iertător care le alină durerile şi-i face să uite de năduful lumii şi al războiului, care le iartă dragostele nerostite şi fanteziile care uneori răsar în locul vieţii.