Ipoteza pe care prof. Florin Georgescu îşi propune să o demonstreze printr-un impresionant efort econometric şi care reprezintă firul roşu al lucrării sale, este aceea că în România capitalistă a secolului XXI nu există capital românesc. Pentru mulţi, acesta era, însă, un secret al lui Polichinelle (cel puţin cu privire la capitalul privat din ramurile economice critice) meritul cărţii pe care o recenzăm fiind acela de a aduce şi cifre întru susţinerea ştiinţifică a observaţiei empirice, măsurând totodată dimensiunile fenomenului menţionat.

Odată diagnosticul pus, autorul pleacă, firesc, în căutarea tratamentului bolii. Spre a-l găsi nu era suficientă înregistrarea simptomelor acesteia, ci se cereau identificate şi cauzele ei. Altfel, tratarea manifestărilor ostensibile singură nu numai că nu duce la eliminarea cauzelor, ci poate chiar să le agraveze.

Pe acest drum, cauza găsită (dacă nu singura, în orice caz, principala) este concepţia reformei de sistem care a guvernat tranziţia României de la economia de comandă la economia de piaţă, de la comunism la capitalism, de la capitalul esenţialmente colectiv la cel esenţialmente privat.

Autorul susţine că reforma sau, în orice caz, "terapia de şoc", ar fi început în anul 1996, când ar fi fost adoptată şi doctrina "statului minimal". Atât una cât şi alta ar explica de ce capitalismul românesc s-a născut ca formă fără fond, şocul făcând vraişte în vechiul capital de stat, iar retragerea statului din economie permiţând apariţia unor "îmbogăţiţi ai tranziţiei" care au "privatizat profiturile" (în sensul că tot câştigul s-a dus pe consumul voluptoriu al acelor pseudocapitalişti) şi au "socializat riscul" (în sensul că efectele decapitalizării societăţilor comerciale private, consecutivă refuzului de a reinvesti profitul sau al neglijenţei în valorificarea creanţelor, s-au diseminat în întreaga societate, afectând creşterea economică şi erodând avuţia naţională). Se înţelege că vinovatul este guvernul CDR-PD-UDMR, instalat în 1996, cu care profesorul Georgescu, ministru al finanţelor în guvernarea precedentă (Guvernul Văcăroiu, 1992-1996) a fost în opoziţie politică şi ideologică deschisă.

Istoria este, însă, puţin alta. Pentru a-i restabili adevărul trebuie să definim obiectul reformei şi componentele ei, iar apoi să o plasăm în timp.