"Căprioara" este o povestire frumoasă şi foarte impresionantă. Autorul surprinde în câteva fraze dragostea şi grija căprioarei faţă de iedul ei. Sentimentul de dragoste de mamă pentru fiinţa căreia i-a dat viaţă, a hrănit-o cu laptele ei, i-a purtat grija ocrotind-o, o determină sa se sacrifice pentru a o salva de la o moarte sigură "În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea... Prăbuşită la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se turbură de apa morţii." Jertfa căprioarei pentru a salva viaţa iedului ei, trezeşte în fiecare dintre noi sentimente adânci, imposibil de şters vreodată.