Povestea iubirilor lui Lelian continuă în cel de al patrulea volum al seriei, Capul de faun. Acum eroul o părăsește pe Mathilde și vagabondează o vreme în tovărășia lui Maxime. Cei doi ajung în Belgia, pe urmă în Anglia, apoi iarăși în Belgia, răstimp în care Lelian compune cel mai bun volum de versuri al său. Comportamentul lui Maxime față de iubitul său e un amestec de tandrețe și cruzime, de erotism și dorință de a răni și a umili, care, de la un moment dat, devine anevoie de suportat. Chinuit mereu de Maxime, suspectându-l de infidelitate, Lelian, beat, ca de obicei, își rănește partenerul cu un foc de pistol. A fost un accident? O tentativă de crimă? Lelian este arestat și condamnat de un tribunal belgian la doi ani de închisoare. În temnița din Mons, sub influența părintelui Benoît, el își recapătă credința în Dumnezeu, scrie poezii religioase și află că a fost separat printr-o hotărâre de tribunal (divorțul încă nu era admis în Franța) de soția lui, la cererea acesteia și a familiei ei. Iese din închisoare hotărât să înceapă o viață nouă, dar se grăbește să-l reîntâlnească pe Maxime în Germania. Urmează împăcarea sau ruptura definitivă?
Limba:
Romana
Data publicării:
2022
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
552
Serie:
Volum Din Serie:
4
ISBN:
9786069671269
Dimensiuni: l: 11cm | H: 18cm