„Am crescut cu un tată... legendar, un tată imaginat din povestiri de familie, recreat din crâmpeie de conversaţii surprinse întâmplător, întruchipat în mintea-mi de copil din fotografii arătate sau aflate pe dibuite. [...] Aşa s-a împlinit ca, sortit fiind de a copilări fără tată, firea lui să-mi fie totuşi mereu aproape. De desluşit însă în profunzime nu am desluşit-o decât atunci când mama mi-a încredinţat carnetele cu însemnările lui din timpul războiului pe care l-a trăit. [...] Am putut astfel simţi bucuria lui din zilele de pătrundere în Ardeal și de eliberare a sudului acestuia; dezamăgirea uriaşă resimţită de el la retragerea pe Valea Oltului; deziluziile sale descoperind deficienţe de caracter la unii colegi de luptă; uluirea sa la gafele unor comandamente în timpul apărării trecătorilor din Munţii Buzăului.

Mi-am imaginat efortul şi anxietăţile lui din timpul rezistenţei disperate de la Azuga şi de pe Valea Cerbului, apoi incomensurabila dramă morală, totodată şi schiloditoare fizic, a retragerii, de-a lungul unei singure nopţi de iarnă, infinit de lungă, pe Valea Prahovei, ce se deschidea în câmpie printre câmpurile petrolifere în flăcări, abaterea către Buzău, urmată de istovitoarea mărşăluire în retragerea către Moldova.”