„Mă străduiesc să scriu jurnalul ăsta, dar repulsia e puternică. Ştiu acum de ce nu am făcut-o niciodată: pentru mine viaţa e secretă. E secretă faţă de ceilalţi, dar trebuie să fie secretă şi în propriii ochi, nu trebuie s-o dezvălui prin cuvinte. Surdă şi neformulată, doar aşa este ea bogată pentru mine.”
„Concentrat. Cu simţurile ascuţite – cer un singur lucru şi-l cer cu umilinţă, deşi ştiu că e ceva exorbitant: să fiu citit cu atenţie.” (Albert Camus)
Carnete III deschide, foarte discret, o fereastră spre experienţa traumatizantă a izolării şi a însingurării trăite de Camus, soldată cu o îndelungată stare de angoasă, ca urmare pe de o parte a atacurilor violente la care a fost supus după apariţia Omului revoltat, iar pe de altă parte a eşecurilor repetate cu care s-au soldat intervenţiile şi soluţiile lui pentru rezolvarea crizei algeriene. Tot în Carnete III, Camus lasă pentru prima oară şi câteva indicii legate de viaţa sa sentimentală complicată. Dar cele mai frumoase pagini, cele mai elocvente pentru afinităţile sale profunde şi pentru sensibilitatea sa sunt cele dedicate sejururilor prelungite în sudul Franţei, revederii Algeriei natale şi călătoriilor în Italia şi în Grecia mult visată, călătorii resimţite atât de om, cât şi de artist, ca tot atâtea imersiuni într-un fecund izvor de viaţă. Aici se reafirmă uimitor firea eminamente poetică a lui Albert Camus, temei al proiectelor sale de creaţie, pe care destinul, din păcate, nu l-a lăsat să le împlinească. (Marina Vazaca)