Fragment din cartea "Carte cu scriitori" de Laurentiu-Ciprian Tudor:
"Laurentiu-Ciprian Tudor – Cum si cand a devenit Eleonora, Nora Iuga si de ce s-a numit asa?
Nora Iuga – Eleonora n-a fost niciodata Eleonora decat in imaginatia mamei, care il iubea pe Beethoven si ii cunostea pe de rost biografia. Asa a aflat, inainte de a veni eu pe lume, ca iubirea marelui compozitor era o doamna din inalta societate, pe care o chema Eleonora. Actuala Nora Iuga s-a numit, dupa fantezia si gustul celor care pun nume cat mai sofisticate animalelor de companie pe care le indragesc: Ninel, Noricel, Norica, Ninica, Noris, Norisor, Noriko-san, Norina, Noruca, s. a. m. d. Numele ei, Nora, a inspirat si un mare poet german, e vorba de Oskar Pastior, care i-a scris intr-o dedicatie: "Norei, singularul norilor!”.
L.-C. T. – De ce sunteti atat de tanara? Care este secretul tineretii si longevitatii Norei Iuga? In general, tineretea si longevitatea par sa se contrazica, dar dumneavoastra demonstrati ca nu este asa. Are si poezia un rol?
N. I. – Nu stiu daca meritul e al poeziei. Fiindca nu toate poetele isi traiesc din plin tineretea interioara… si, iata, cel mai teribil exemplu e Mihai Sora, care traieste intens cu "dragoste si abjectie” aerul infestat al tarii, pe care il iubeste mult mai mult decat un tanar… fiindca tinerii, vai, au cam incetat sa iubeasca. Raman tineri oamenii liberi, oamenii care nu se tem de adevar, oamenii naturali pana la ridicol, oamenii care nu-si uita trecutul, oamenii care nu-si fac din bani un ideal, nici din mancare, nici din saltelele "Dormeo” si nici din operatii estetice… Sincer, nu stiu, poate si poezia o fi de vina ca mie imi place tot ce imi da natura la timpul potrivit. Cel mai mult imi plac mainile batranilor de 100 de ani, ca si scoarta copacilor milenari. Eu ma vad inca frumoasa si ii cred pe cei care imi spun ca sunt frumoasa. Cand incetam sa credem ce ne face placere sa auzim, nu mai exista intoarcere! Indoiala e mult mai periculoasa decat naivitatea…
L.-C. T. – Ce diferenta este intre un poet de 20 de ani si unul de 88? De ce in cazul poeziei varsta pare sa nu conteze?