Sufismul este un curent dificil de rezumat intr-o formula, data fiind diversitatea de tendinte si pluralitatea factorilor spirituali si istorici care i-au determinat aparitia, accentuand sau defavorizand dezvoltarea sa. El este inainte de toate o metoda de perfectionare interioara, de echilibru, o sursa de fervoare traita profund si autentic.

Considerat de unii drept o cale divergenta, paralela practicilor canonice, el este, inainte de toate, din punctul de vedere al lui Ibn 'Arabi, demersul unei categorii de spirite privilegiate, insetate de Dumnezeu, dornice sa traiasca doar prin El si pentru El in cadrul legii Lui meditate, interiorizate, experimentate.

Sinteza pe care o reprezinta opera lui Ibn 'Arabi este rezultatul unui permanent efort de a ingloba tendinte dintre cele mai diverse, unele dintre ele chiar divergente. De aici si dificultatea criticii (mai ales musulmane) de a se raporta la ea cu obiectivitate, punctele de vedere fiind adesea contradictorii.