Cartea nunții a apărut în martie 1933, aproape simultan cu Patul lui Procust al lui Camil Petrescu și Femei al lui Mihail Sebastian. Până la sfârșitul anului au mai apărut Maitreyi de Mircea Eliade, Adela lui Garabet Ibrăileanu, Rusoaica lui Gib Mihăiescu, iar în 1934 Ioana de Anton Holban, alcătuind, așadar, o relativă vecinătate tematică pentru romanul de debut al unui istoric și critic literar.

Acest roman, scris în 15 zile, prin referințele sale, este un omagiu adus cuplului antic Daphnis și Chloe. Însă eroii idilei moderne care se încheie cu o fericită căsătorie, Jim și Vera, aparțin unei ambianțe din Bucureștiul interbelic: jazz, tunsori bob și automobile. Cealaltă ambianță, amintind de Bucureștiul învechit și steril, e casa din strada Udricani, unde își fac veacul mama lui Jim și cele șapte mătuși, care celibatare, care văduve, alcătuind un mare colegiu care zădărnicește orice plan de căsătorie și de împlinire a nefericitului Silvestru Căpitanovici, unchiul lui Jim. Jim și Vera sunt eroi clasici, iar babele sunt eroine balzaciene, contrast care face din Cartea nunții un veritabil roman-atelier.

„Aceeași limpede și virilă poezie însuflețește toate paginile de dragoste sexuală din Cartea nunții. Sănătatea acestei cărți îi dă o frumusețe puternică și înviorătoare. G. Călinescu a zugrăvit cu aceeași perfectă obiectivitate toate personagiile, fără să iubească în chip deosebit pe nici unul dintre ele și fără să se iubească pe sine în niciunul. Toate aceste calități fac din Cartea nunții un minunat roman al dragostei sănătoase și normale și din d. Călinescu un romancier viguros și un artist desăvârșit al cuvântului românesc.“ Alexandru A. Philippide, scriitor și traducător, la apariția romanului Cartea nunții G. Călinescu (1899–1965), scriitor, publicist și istoric literar cu o operă vastă, unul dintre cei mai importanți critici literari români.

Numele sub care este cunoscut în istoria culturii române este de fapt un cvasipseudonim, fiindcă la naștere se numea Gheorghe Vișan, iar apoi a fost adoptat de un impiegat de gară, Constantin Călinescu. A studiat la București și la Roma, unde a fost bursier și s-a format sub îndrumarea istoricului literar Ramiro Ortiz. A strălucit ca istoric și critic literar și în perioada interbelică, și după 1944 și nici măcar angajamentele sale politice, oportuniste și vinovate, nu l-au lipsit de epitetul atribuit chiar de E. Lovinescu, și anume „divinul critic“. Istorie și critică literară: Viața lui Mihai Eminescu (1932), Opera lui Mihai Eminescu (1934), Viața lui Ion Creangă (1938), Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941). Proză: Cartea nunții (1933), Enigma Otiliei (1938), Bietul Ioanide (1953), Scrinul negru (1965).