La început semnele au fost disparate și derutante, dar acum nu mai încape nici o îndoială: Centrala de la Moscova a reușit să infiltreze o cârtiță în conducerea Circului – serviciul britanic de informații externe –, aducându-l aproape de paralizie. Un spion legendar din epoca de glorie, George Smiley, este chemat de la pensie ca să-l vâneze pe trădător, în condițiile în care cercul actual de decizie este format din lupi tineri care resping metodele trecutului.
Taciturnul și încăpățânatul Smiley are de partea lui numai intuiția și experiența, precum și un grup restrâns de fideli, însă asta nu-l împiedică să intre într-un război psihologic nemilos cu inamicul său dintotdeauna, Karla, maestru în formarea și coordonarea spionilor sovietici, și să conceapă o capcană sofisticată din care trădătorul nu poate să scape.
„Capodopera lui le Carré... cel mai bun roman de spionaj din câte s-au scris vreodată.“ NPR
„Cel mai mare autor de romane de spionaj din epoca sa. Poate din toate timpurile.“ TIME
„Un thriller excepțional, cel mai bun dintre cele pe care le-a scris le Carré.“ SPECTATOR