În Casa cu coloane, firul narativ gravitează în jurul Lindei, fiica vitregă a lui Flem, și urmează cursul inevitabilului declin al antieroului faulknerian și al întregului clan Snopes. Faulkner își continuă sondarea în profunzimea esenței naturii umane, păstrând același fundal fascinant al ținutului Yoknapatawpha, Mississippi, din fascinantul Sud al Statelor Unite.
„În Casa cu coloane descoperim împreună cu Faulkner emoţiile care se ascund înăuntrul nostru. Devenim conştienţi, prin personajele şi arta lui, de sursele subterane şi necondiţionate ale propriei noastre capacităţi de a iubi şi de a urî. Datorită marilor sale abilităţi, suntem copleşiţi de senzaţia unei lumi subliminale a emoţiilor.“ New Republic
„Faulkner este probabil cel mai important romancier al vremurilor noastre, cel mai original.“ Mario Vargas Llosa