File de jurnal, însemnări răzleţe, pagini de corespondenţă – secvenţe memorialistice legate, ca într-un film, prin comentariul naratorului. In centru, o figură bine cunoscută celor care au citit Jocul cu moartea (Humanitas, 1999): Mihai Rădulescu, promiţătorul muzicolog condamnat într-un proces de moravuri şi afiliat apoi procesului Noica-Pillat, care s-a sinucis în arest. Şi un laimotiv: iubirea lui Pierre pentru Mihai, mai profundă, mai durabilă decât aventura lor erotică. In jurul celor doi, „curtea Spaniei“: cercul de prieteni nevoiţi, într-o vreme în care relaţiile homosexuale erau pedepsite de lege, să-şi trăiască viaţa disimulaţi înapoia unei metafore.
In aşteptarea jurnalului inedit al lui Ion Negoiţescu, Castele în Spania este prima evocare din interior a ceea ce presa a numit „elita gay din România" din anii postbelici.

„Te iubesc şi este un lucru nou pentru mine, deoarece niciodată n-am mai iubit în felul acesta... Nu e o pasiune, nu este nici măcar tandreţe, aşa cum am simţit-o pentru unii: e o iubire inteligentă, o întrepătrundere sau, cum ţi-am mai spus-o, o permanentă prezenţă, un soi de har divin care coboară peste mine. Sunt oarecum descumpănit. Am avut îndoieli, mi-a fost chiar teamă: nu mă socoteam demn de o astfel de dragoste. întotdeauna am resimţit iubirea ca pe ceva turbulent şi dinamic, tinzând fără încetare către o finalitate exterioară şi simplistă. Acum însă, dimpotrivă, e pacea, e abandonarea, deloc sterilă, ci evoluând pe nişte planuri interioare ascendente... S-ar zice că sunt trist... De fapt, sunt numai calm, calm şi fericit.“ (Pierre lui Mihai)