„Familiarizat de multă vreme cu opera principelui, Ștefan Afloroaei a adus în ultima vreme o suită de contribuții esențiale la înțelegerea operei respective din perspectiva largă a evoluției gândirii filosofice românești și a istoriei culturale84. Ele nuanțează, printre altele, perceperea conștiinței unui cărturar, cert frământată de întrebări, dar mai puțin contradictorie decât păreau s-o indice anumite semne. Mesajul filosofului devine astfel mai limpede, mult mai ușor de descifrat, când analiza sa vizează realități concrete ale istoriei culturale aflate la intersecția unor orizonturi intelectuale diferite, pe care istoricul, singur, nu este în măsură să le distingă. Istoria culturală apare în acest sens ca un teren ideal de întâlnire între preocupările istoricului și cele ale filosofului, mai ales atunci când ei preferă să dialogheze, oferindu-și rezultatele cercetării lor de riguroasă specialitate, fără a se substitui neapărat unul altuia, în numele unei himerice interdisciplinarități.”