„Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Când o pisică face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adoraţiei. Supremaţia felină e violentă, netă şi implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câştige dragostea omului prin fapte bune. Şi, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că-i apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea şi intră cu pantofii înnoroiaţi în sufragerie, riscă o scatoalcă sau măcar o vorbă de reproş. Dacă pisica sfâşie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scămoşează covorul cozonăcindu-l cu ghearele şi îşi face nevoile în papucii de casă, o luăm în braţe şi-o consolăm pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2023
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
224
ISBN:
9789735082246
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm