În acelaşi stil semi-autobiografic inconfundabil, care a devenit deja marca prozei scurte a lui Charles Bukowski, volumul Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri reia, îmbogăţindu-le uneori cu elemente fantastice şi suprarealiste surprinzătoare, teme recurente în opera scriitorului. Povestirile, care cuceresc prin limbajul deocheat şi necizelarea formei, dar şi prin jocul subtil, absolut sclipitor al sensului dublu, imortalizează episoade halucinante din Los Angelesul anilor 1960-1970, unde sărăcia, alcoolismul, pariurile, sexul şi violenţa par să fie la ele acasă, dar şi scene comice din viaţa editorilor şi scriitorilor.
Volume precum Cea mai frumoasă femeie din oraş… etalează forţa narativă şi creativă a lui Bukowski în povestiri care se petrec cel mai adesea în baruri şi apartamente mizere, însă nu sunt doar despre băutură şi despre sex. Sunt despre cum să supravieţuieşti într-o lume unde singura alegere pe care o avem cei mai mulţi dintre noi este să înfruntăm zilnic plutonul de execuţie într-un birou sau un oficiu – poştal, în cazul lui Bukowski – sau să rămânem fideli creativităţii în timp ce ne zbatem pentru câţiva bani de mâncare şi o locuinţă ca vai de ea... (Santa Fe Reporter)
Ne-am sărutat din nou. Cass plângea în tăcere. Îi simţeam lacrimile. Părul ăla lung şi negru stătea în spatele meu ca un steag al morţii. Ne-am luat în braţe şi-am făcut dragoste încet şi trist şi minunat. -- Charles Bukowski