„Cu o ascendență fabuloasă, «înger rămas» dintr-o lume apusă, Monica, «plină de comori pe care anii» i le-au lăsat «anume spre păstrare», după ce ne-a dăruit romanul romanului pierdut al tatălui ei, Dinu Pillat, înviază pentru eternitate, în această carte, oameni minunați care s-au ridicat deasupra întâmplărilor tragice ale destinului lor, învingând suferința cu demnitate, discreție și bunătate, mereu puternici în credință, iubire și speranță.

Cartea este mai mult decât un dans, este un poem al memoriei în care regăsim muzica serafică și aspirația către cer din poezia, proza și dialogurile publicate în ultimul deceniu, prin care autoarea își binemerită locul într-o dinastie nu numai politică, ci și literară.“ VALERIU STOICA

„În casa noastră de demult se petrecea captarea clarului din vag. Mama fixa o mică lampă sub un geam pe care așeza fotografiile făcute în biserici, deasupra lor desfășura foaia de calc. După aceea, aprindea lumina și cu penița fină, înmuiată în tuș, trasa caligrafia subiectului pierdut. Din ceața frescei, în desenul mamei, se iveau pe rând păstorii, Steaua, boul și asinul, surâsul Născătoarei întinse în fân cu Pruncul, mironosițele blajine lângă Cruce, martirii răsuciți spre cer.

Adesea, o surprindeam în casă lipind cu migală prețioasele vase vechi din care rămăseseră doar cioburi sau reparând țesătura unor la fel de vechi broderii ori covoare. Îmi arăta că «cicatricile» de pe obiectele recuperate astfel le făceau să fie cu atât mai iubite.“