Pietro e un băieţel de la oraş, solitar şi cam morocănos. Mama munceşte într-un centru de consultanţă familială de la periferie şi talentul ei este să le poarte de grijă celorlalţi. Tatăl este chimist, un bărbat irascibil şi fascinant, care se întoarce acasă în fiecare seară de la serviciu plin de furie. Pe părinţii lui Pietro îi uneşte o pasiune comună: muntele. Cînd descoperă sătucul Grana, la poalele masivului Monte Rosa, simt că au găsit locul potrivit: Pietro va petrece toate verile în locul acela „închis în sus de creste gris-fer şi în jos de o stîncă abruptă care împiedică accesul”, dar traversat de un torent care îl ademeneşte din prima clipă. Şi acolo, aşteptîndu-l, se află Bruno, cu părul lui blond cînepiu şi gîtul ars de soare: de aceeaşi vîrstă cu el, dar, în loc să fie în vacanţă, duce vacile la păscut. Încep astfel veri de explorări şi descoperiri, printre casele abandonate, moară şi cărările mai aspre. Sînt şi anii în care Pietro începe să facă drumeţii cu tatăl lui. Pentru că muntele înseamnă cunoaştere, un adevărat mod de a respira, şi va fi legatul lui testamentar cel mai autentic. O moştenire care, după mulţi ani, îl va reapropia de Bruno.

„Un roman cu suflul puternic al unei cărţi clasice, care apare în universul nostru literar ca un meteorit dintr-o epocă demult apusă, într-o vreme cînd întrebările majore se pun prea rar.” (La Repubblica)

„O poveste extraordinară despre prietenie şi despre ce înseamnă să devii bărbat. În tradiţia lui Jack London, Mark Twain, Ernest Hemingway şi a felului în care zugrăvesc ei natura.” (Vanity Fair)

„Recurgînd la un limbaj esenţializat, dar extraordinar de evocator şi de puternic, Cognetti construieşte un roman pe care mulţi îl consideră deja un clasic şi în care răsună ecoul maeştrilor ce l-au format, al lecturilor considerabile, al experienţei montane.” (CriticaLetteraria)

„Cognetti şi-a pus în valoare pasiunea pentru scriitorii pe care îi evocă nemijlocit – Stevenson, Twain, London, Hemingway – şi îşi găseşte vocea autentică pentru a spune povestea formării unui caracter.” ( La Stampa)