Autorul îndrăgitelor bestsellere din seria Cele cinci limbaje ale iubirii ne propune un caiet de exerciții pentru a pune în aplicare principiile care au făcut furori în toată lumea, venind în sprijinul a milioane de cupluri.
Prin întrebări bine țintite și cu ajutorul unor teme de lucru atent concepute astfel încât să ne analizăm atât pe noi, cât și pe partenerul de viață, vom reuși să descoperim zonele care necesită o îngrijire mai atentă sau chiar o reanimare completă. Dacă relația cu cel iubit ar putea fi îmbunătățită, dar nu știi de unde și nici cum să începi, nu te descuraja. Acum ai instrumentele necesare pentru a face schimbări radicale și de durată în viața de cuplu. Caietul de exerciții vine drept completare a cărții Cele cinci limbaje ale iubirii pentru bărbați, ghidul tău cel mai de preț în această călătorie în care vei porni în numele iubirii!
GARY CHAPMAN este unul dintre cei mai renumiţi consilieri din lume pe probleme de familie. Deţine o diplomă de licenţă şi una de master în antropologie, obţinute la Wheaton College şi Wake Forest University. A susţinut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary şi a absolvit o serie de cursuri postuniversitare la University of North Carolina şi la Duke University.
De aproape 50 de ani, susţine în faţa unui larg auditoriu conferinţe pe teme de mariaj şi de educaţie a copiilor şi oferă consiliere pentru cupluri în ședințe private. A publicat zeci de cărţi, faimoase fiind cele din seria „Cele cinci limbaje“, care au devenit bestsellere și au fost extinse ca tematică, nu doar pentru cupluri, ci şi pentru persoane singure, adolescenţi, copii şi părinţi.
Este realizatorul unei emisiuni radiofonice intitulate A Love Language Minute şi gazda unui program de sâmbăta dimineaţa cunoscut sub numele de Building Relationships with Dr. Gary Chapman, ambele fiind difuzate prin intermediul a peste 400 de posturi de radio din SUA. Este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church Winston-Salem, Carolina de Nord. El şi soţia sa, Karolyn, sunt căsătoriţi de mai bine de 60 de ani şi au doi copii.
A te îndrăgosti poate fi o bucurie copleșitoare, însă o dragoste care durează e la fel de rară precum gheața în deșert. Gary Chapman le oferă cuplurilor îndrumarea de care au nevoie pentru a-și păstra plin rezervorul iubirii după ce euforia de la început se risipește.
Lecțiile din acest caiet au fost create cu un singur scop: acela de a‑ți întări și de a‑ți consolida relația de dragoste cu persoana iubită. Îți vor oferi strategii practice pentru a pune în aplicare principiile din Cele cinci limbaje ale iubirii. Poate fi greu să înveți un nou limbaj al iubirii, lucru care presupune nu puține încercări și erori. Procesul nu va fi ușor. Nimic valoros nu este. Te va scoate din zona de confort. Ba chiar îți va cere să îți faci și temele. Dar nu vei munci degeaba. Bucură-te de călătorie!