Volumul de faţă îşi propune să readucă în atenţie o figură aproape uitată a învăţământului superior românesc, cea a profesorului Charles Drouhet, titularul catedrei de limba şi literatura franceză la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi din 1909 până în 1914, apoi la Universitatea din Bucureşti, din 1915 până în 1940.

Activitatea acestuia, într‑o perioadă când influenţa culturii franceze în România ajunsese la cote foarte înalte, a fost determinantă pentru formarea a numeroase generaţii de discipoli care au predat apoi o lungă perioadă în şcolile româneşti. (…)

Studiile reunite în prima parte a volumului pun în evidenţă felul în care Charles Drouhet poate fi situat în contexte multiple (instituţionale, sociale, intelectuale, culturale).

În a doua parte, volumul reproduce pentru prima dată o selecţie din prelegerile de istoria literaturii franceze pe care Charles Drouhet le‑a ţinut la Universitatea din Bucureşti în anii 1920–1930. Dacă activitatea de istoric literar şi de comparatist a lui Drouhet a fost revizitată în urmă cu mai mult de patru decenii1, activitatea lui didactică a rămas mai mult în umbră.

Textele prelegerilor au fost publicate la sfârşitul fiecărui an academic prin intermediul litografierii sub forma unor note de curs luate de studenţi şi revăzute de profesor, şi nu au atras până acum atenţia cercetătorilor, pentru care latura didactică era mai puţin prestigioasă decât latura publicistică sau de pură cercetare.