„Nu dintr-o întâmplare titlul acestei cărţi e Cheia. Cheia şi uşa, ca obiecte care intermediază, fac posibil accesul în spaţii interzise, care protejează, îndepărtează ori apropie, sunt motiv recurent în cele patru texte, toate plasate prin didascalii în spaţii închise. Vitellius e practic sechestrat, în măsura posibilului, de anturajul care-l îndeamnă să abdice, o camarilă ce se perindă pe uşă şi o controlează. Ospătarul bate la uşa Actriţei, o uşă neînchisă, lasată neîncuiată de ea însăşi, uşa de la apartamentul Bărbatului are o cheie, dar uşa, în sine, e hotarul dintre obsesia persecuţiei şi liniştea interioară a Femeii de serviciu. Relaţiile dintre cei doi fraţi din ultima piesă se învârt în jurul pretextului cheii, iar uşa apartamentului e un fel de capac al cutiei Pandorei, prin care intră toate nenorocirile. Dramaturgia lui András Forgách e una prin excelenţă a interstiţiilor, a între-lumilor, prin care circulă fluidele unei vieţi ce nu se ia excesiv în serios, deşi e definitiv roasă de nevoia contactului uman, a regăsirii şi salvării prin celălalt.“