În cele douăsprezece povestiri care alcătuiesc volumul lui H.P. Lovecraft, scriitorul american închipuie omenirea ca pe un avanpost firav al firescului într-un univers altfel haotic şi ostil, ce ascunde o realitate poate prea înfricoşătoare pentru a fi pătrunsă de mintea omului. Personajele îşi istorisesc propria alienare şi cercetează necunoscutul, destrămînd vălul subţire ce le separă viaţa de teritoriul unor întîmplări teribile. Lovecraft trece de la evocarea tragică a singurătăţii şi izolării, în „Veneticul”, prin elemente de grotesc, în „Dulăul”, la îmbinarea genului horror cu SF, în „Cel care şuşotea în întuneric” şi „Chemarea lui Cthulhu”. Aceasta din urmă, piesa centrală a mitologiei lui Lovecraft, dezvăluie natura gigantului zeu Cthulhu şi ritualurile străvechi ce i se închină, vorbind despre slăbiciunea minţii omeneşti în faţa unei puteri izvorîte dintr-o inteligenţă nepămîntească.