În spațiul teologiei românești, părintele Ghelasie este cel ce și-a asumat cu un elan de explicitare unic o gândire antropologică pătrunsă de relevanța cosmică a hristologiei. Ecce homo: acesta este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Logosul creator care penetrează cu umanitatea Sa, mai pătrunzătoare chiar decât ideea de specie, tot ce înseamnă elen al creației întru bine și întru Dumnezeu. Antropologia hristologică arată în Hristos-omul liantul logistic ce ține strâns unite printr-un fel de empatie interioară toate entitățile create. Dialogicitatea reprezintă forma calitativă a unei relații, însăși natura ei de a fi profund motivată, ceea ce părintele Ghelasie a subliniat cu insistență, anume că existențele nu au fost create unele lângă altele, ca într-o adiacență mecanică, ci unele prin altele și unele pentru altele. Taina acestei poziționări întru Logosul comunional ține de participare și de transferul însușirilor.