Chipuri ale demnității românești. Eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor” este o carte predominant afectivă. Autoarea ei, Cezarina Condurache i-a cunoscut (alături de Costel Condurache) pe majoritatea sfinților și eroilor anticomuniști, ale căror biografii sunt expuse condensat aici (Victor Dinescu, Valentina Gafencu Elefteriu, Părintele Victor Moise, Nicolae Purcărea, Dan Staicu, Ilie Tudor, Profesor Doctor Vasile Boroneanț, Părintele Constantin Burduja, Constantin Constantinescu, Olguţa Blănaru Iordănescu), de unii dintre ei legându-i o dragoste care trece din timp în veșnicie („că iubirea ca moartea e de tare…” – Cântarea Cântărilor, 8, 6).
Citind această carte, ai sentimentul că răsfoiești un album de familie al… demnității românești. Privind în jur, ai zice că „demnitate” s-a golit cu totul de sens, și-a pierdut noima (noema, în limba greacă veche). În postcomunism, postindustrialism, postmodernism și mai ales în societatea globalistă a riscului, cuvântul de ordine este adaptarea. Cu cât te adaptezi mai bine, mai cameleonic la situație, cu atât dovedești că ești mai inteligent. Acest tip de atitudine se dovedește a fi falimentară, însă, la capitolul identitate – fie că vorbim de indentitatea personală, fie de cea colectivă (identitatea neamului românesc). Prin urmare, trebuie să alegem radical – Sau/ sau (în sensul kierkegaardian al termenului) – între păstrarea identității și adaptarea permanentă la situații noi. Ciprian Voicila