„Nimic la tine nu m-a lăsat indiferentă! Nici poporul tău, atât de călduros și capabil să cucerească orice inimă odată ce a pășit peste timiditatea inițială, oameni minunați, primitori, gata să danseze hora cu orice ocazie, dacă jinu’ îi bun!

Nici verdeața străzilor tale, nici parcurile tale, adevărate oaze pe timp de arșiță! Nici piața ta centrală atât de colorată și tarabele ei pline de fructe și de legume cu un gust incomparabil!

Nici umbra teraselor de vară, nici curțile tale cu viața lor proprie! Nici vechile uși vopsite de zeci de ori, unele veșnic încuiate peste secrete grele, nici casele abandonate, ruine, sublime mărturii ale vremurilor dinaintea exilului, dorit sau impus!

Nici măcar trotuarele tale pline de gropi care se refac de fiecare dată când revin în vizită! Și nici măcar mormanele de zăpadă la poalele copacilor după furtunile tale homerice de iarnă! Și cu siguranță nici cerul albastru pe care ni-l oferi 200 de zile pe an!

Ai reușit să atingi fiecare coardă sensibilă din emoțiile mele și vei rămâne pentru totdeauna în inima mea, Chișinău, mon amour!”

(Veronique North-Minca)