În China antică "cititorii de cadavre" erau o elită de medici legişti aflaţi în serviciul împăratului care aveau sarcina de a rezolva, chiar şi riscându-şi viaţa, orice crimă, pentru ca niciun criminal să nu rămână nepedepsit. Aceasta este povestea lui Cí Song, un tânăr de origine umilă care datorită pasiunii şi ambiţiei sale a reuşit să ajungă în această poziţie invidiată, de "cititor de cadavre". Cí Song este considerat azi primul medic legist din istoria medicinii, recunoscut pentru metodele sale inovatoare de cercetare, dar şi pentru rezolvarea unor cazuri spectaculoase de crimă de la Curtea Imperială. Un captivant thriller istoric, foarte bine documentat, în care ambiţia şi ura merg mână-n mână cu iubirea şi moartea în exotica şi fastuoasa Chină medievală.