Titlul lucrării este Civilizarea râsului, un titlu intenţionat ambiguu pentru a reda dubla dinamică a râsului pe care lucrarea noastră o urmăreşte, cu referire la râs şi ca subiect şi ca obiect al unei anumite civilizări.

Astfel, vom urmări, în lectura noastră asupra autorilor propuşi, pe de o parte, procesul „civilizării” râsului, al trecerii de la un râs determinat de agresivitate şi insultă către unul marcat de convivialitate şi comunicare prietenească.

Pe de altă parte, vom căuta să identificăm şi să discutăm într-o desfăşurare istorică momentele care au marcat importanţa culturală a râsului în stabilirea unui cadru de comunicare socială care evită sau amână violenţa fizică.

Aici ar fi de discutat rolul „civilizator” al râsului ca fenomen social şi ca liant al unei coeziuni sociale.

Însă mizele titlului principal nu se încheie aici, deoarece, pe parcursul descrierii istoriei culturale a râsului începând cu vechii greci şi cu primele momente ale culturii greceşti scrise, vom putea observa că asistăm la un fenomen extrem de complex şi cu totul special care se sustrage până la urmă definiţiilor şi cuprinderii în concepte şi care este deosebit de volatil în natura sa şi care, în final, pune sub semnul întrebării chiar întreaga dinamică a „civilizării” râsului.

Autorul