„Inrudite prin cultul vizualului, teatrul si fotografia au vocatia clipei care ramane. In feluri diferite. Prin forta unui spectacol de a se incrusta parca pentru totdeauna in memoria noastra afectiva, prin iluzia ca o fotografie isi asigura eternitatea, ne razbunam cate putin vremelnicia. De la epoca primelor forme de ritual si pana la era lui «homo selfius», fiinta umana a avut nevoie de ispita timpului oprit in loc. Intr-un loc anume: rama scenei, dreptunghiul unei imagini decupate, poate ambele deodata. In asemenea franturi de vesnicie se oglindeste fie intregul univers, fie intimitatea unui singur suflet. Iar cei care ne-au invatat sa le pretuim se numesc Henri Cartier-Bresson, Richard Avedon, Annie Leibovitz sau Giorgio Strehler, Robert Wilson, Silviu Purcarete... Despre ei, despre alti maestri ai privirii, despre teatralitatea fotografiei si magia fotografica a teatrului este vorba in aceasta carte.“