Cartea Mirunei Runcan relatează, cu şarm, un dublu naufragiu. Pe de o parte, unul al constrângerilor profesionale impuse unui grup de tineri ingineri, grup care îşi propusese încă din facultate dezvoltarea unui proiect industrial, oprit de directivele partidului unic prin evitarea achiziţiilor de echipamente din Occident. Pe de altă parte, un eşec în plan personal şi familial, identificat în încercările disperate ale personajelor de a se salva. Între documentele cele mai credibile (sintetic realizate), aduse ca argumente literare de recuperare istorică (fragmente de jurnal, un corpus consistent de scrisori, fragmente din şedinţele COM, secretariat interinstituţional), vocea naratoarei, strunită excelent pentru expunerea efectului de imagine, aproape că este sugrumată de amplitudinea politică a epocii, prefigurând destinul sinuos al apariţiei acestui roman document.