Clubul rataților
O declarație de dragoste pentru cărți, pentru citit şi pentru viața care se scrie în afara paginilor
Elev în clasa a şasea, Alec e mereu cu nasul în cărți, inclusiv la ore, spre exasperarea profesorilor. Este un șoarece de bibliotecă, dar asta nu inseamnă că îi place la școală. Când e avertizat că o să-şi petreacă vacanța de vară învățând, îşi dă seama că trebuie să schimbe ceva.
Inventivul Alec pune la cale un plan ca să-şi urmeze nestingherit pasiunea: înfiinţarea unui club de lectură oficial care să fie atât de neatrăgător, încât el să rămână unicul membru. Cine ar vrea să intre in Clubul rataţilor"? Pe măsură ce tot mai mulți colegi se alătură clubului - inclusiv fostul său prieten, devenit bully, și fata pe care o place Alec -, viața pare să-i ofere tot atâtea surprize cât aventurile din cărțile lui preferate.
„Şi cititorii pasionați, și cei reticenți vor descoperi personaje cu care să se identifice, dialoguri realiste şi scene pline de umor." School Library Journal
„Clubul rataților le oferă cititorilor împătimiți de pretutindeni satisfacţia de a şti că prietenii s-ar putea să-i abandoneze (fie şi temporar), dar cărțile, niciodată." The New York Times

