Această lucrare îşi propune ca temă problema centrală a uneia dintre orientările filosofice contemporane cele mai importante, anume filosofia valorii, în forma pe care i-a dat-o Rickert.
Ea are ca sarcină să arate cum, în filosofia valorii, logicul însuşi devine purtător de valoare şi cum adevărul este o valabilitate. Dar lucrarea nu vrea să se refere la întregul imperiu al valorilor, ci numai la valorile teoretice, adică la valorile logice.
Faptul că această problemă nu poate fi discutată fără a lua în considerare totodată fundamentele teoretico-gnoseologice ale filosofiei valorii a lui Rickert nu-l poate contesta nimeni; căci altfel s-ar ivi riscul de a nu se putea aprecia exact ce a vrut Rickert şi care este prestaţia lui.
Prezentarea teoriei este separată riguros de critica ei, iar în prezentare are cuvântul numai Rickert, întrucât o critică care ar interveni la fiecare pas în expunerea însăşi ar fi îngreunat sau chiar ar fi derutat înţelegerea mersului gândirii filosofului.
Cercetările teoretico-gnoseologice ale lui Rickert culminează în conceptul de conştiinţă în genere, a cărui examinare poate evidenţia cel mai bine la ce consecinţe contradictorii conduce fundamentarea teoretică rickertiană.
Nicolae Bagdasar încearcă, înainte de toate, să dezvăluie inconsistența acesteia.
Cartea cuprinde și o serie de scrisori inedite din corespondența profesorului Nicolae Bagdasar, precum și note, comentarii, anexe şi o postfaţă de Alexandru Boboc
Nicolae Bagdasar „a fost atât un exeget, un istoric al gândirii filosofice, cât şi un gânditor care a formulat poziţii proprii în probleme de epistemologie, logică, filosofia istoriei... Totodată N. Bagdasar a fost unul dintre gânditorii prin care filosofia românească interbelică a participat la circuitul de valori din cultura contemporană; el a făcut cunoscută în România problematica mai nouă a gândirii europene, curentele noi, angajându-se cu luări de atitudine proprii în raport cu acestea, contribuind la participarea gândirii româneşti la confruntările de idei pe plan mondial, la prezenţa ei în universul filosofiei contemporane”.
