Aşadar, domnul de la cinematograf, domnul cu profil interesant, cu rictus în colţul gurii, era Lică! Lică, fără de mustaţa mică, cu desenul gurii liber de umbră, cu gropiţa pe care o dezmierda vârful castaniu al mustăţii schimbată în dungă. Lică, fără bucla pe frunte, tuns scurt; Lică, prelucrat treptat de progres, de frizer şi de atâta suferinţă cât putea încape în el. În biserică, după stâlp, Lică, deşi niciodată nu-şi aducea aminte, îşi amintise: copilul luat în birjă ca un pachet, doicile la mahala, fata târâtă apoi pretutindeni de mână, legată de traiul lui vagabond… Şi mai pe urmă acea Sie grosolană, care creştea şi-i ofensa gustul de Trubadur mahalagiu şi de plutonier subţire; camarada credincioasă şi arţăgoasă ca un câine-lup… Apoi ruda proastă care făcea de râs pe profesorul de echitaţie, şi fata aceea asasinată într-o aventură neomenoasă, care refuzase să-l vadă pentru că-l iubea şi-l temea, şi pe care nu vroise s-o mai vadă… Şi moarta aceea, aşa cum o văzuse, cinci minute, el singur cu ea… abia ieşită din chi-nurile brutale… sluţit şi trist, oribil de trist şi de sluţit… În sfârşit, acum, acolo, catafalcul, biserica, corul, laolaltă, pe când în el se petrecea ceva neobicinuit: un fel de fermentare şi de dizolvare. Toate imaginile – el, Sia, ceilalţi – compuse şi descompuse şi toată simţirea amalgamată, întoarsă la un rudiment, aşa cum fusese a Siei pentru el, fără preciziune: tată, fiică, frate, soră, rudă, ce? Totuna! O legătură prin trup, fără trup, indiferent pe ce cale.
„Concert din muzică de Bach” reprezintă până astăzi, în optica cititorului, romanul care defineşte total arta Hortensiei Papadat-Bengescu şi cu care în optica publicului larg se identifică cu numele său.
... bolile trupului şi ale sufletului îşi pun amprenta asupra individului care răspândeşte nu microbii unei boli molipsitoare în sensul medical al cuvântului ci creează noi conjuncturi umane, psihologice, dictează stări de comportament neobişnuite, stranii, în sensul stabilit de scriitoare într-un interviu din anul 1941: „Viaţa e mereu realitate şi mister”.
VALERIU RÂPEANU