Umberto Eco si-a publicat primul roman, Numele trandafirului, cind avea aproape cincizeci de ani. Dupa trei decenii, Confesiunile ofera o retrospectiva a activitatii sale de romancier si prezinta modul in care isi construieste operele, de la alegerea perioadei si a locului unde plaseaza actiunea pina la „asamblarea” imaginilor si a episoadelor. In imbinarea de real si imaginar sint prinsi si cei aflati in afara acestor lumi inventate.

UMBERTO ECO: „Am inceput sa scriu romane in copilarie. Mai intii gaseam titlul, inspirat de regula din cartile de aventuri ale vremii, foarte asemanatoare Piratilor din Caraibe. Mai apoi desenam dintr-o suflare toate ilustratiile, dupa care ma apucam de cel dintii capitol. Cum insa dintotdeauna am scris folosind litere de tipar, incercind sa imit textele publicate, ma trezeam epuizat dupa doar citeva pagini si renuntam. Fiecare dintre operele mele era asadar o capodopera neterminata, ca Simfonia neterminata a lui Schubert.
La virsta de saisprezece ani, m-am apucat, desigur, ca orice adolescent, de scris poezie. Nu imi amintesc exact daca nevoia de poezie a constituit si cauza celei dintii (platonice si nedeclarate) iubiri sau viceversa. Combinatia a fost dezastruoasa. Insa, asa cum scriam odata – desi sub forma unui paradox enuntat de unul dintre personajele mele de fictiune –, exista doua soiuri de poeti: cei talentati, care isi ard propriile poeme la virsta de optsprezece ani, si cei lipsiti de talent, care continua sa scrie poezie intreaga viata”