Mit și legendă, istorie și poveste, îngeri și sfinți, palate, biserici, grădini, împărați și împărătese, zarafi, diplomați clarvăzători și eunuci, uluire și invidie, comerț, monede și taxe, fortificații și apeducte, războaie, uneltiri, victorii, înfrângeri și protecție divină. Într-un cuvânt, Constantinopol. Oraşul spiritului absolut, al miracolelor, al grandorii și al desăvârșirii.

Comercianții arabi și turci aduceau mirodenii, parfum, covoare, porțelan și bijuterii, precum și articole din sticlă. Italienii din orașele comerciale Amalfi, Bari, Genova, Pisa și Veneția veneau cu aur, cherestea și lână. Rușii, care coborau pe Nipru și traversau Marea Neagră, aduceau ceară, chihlimbar, săbii și blănuri, iar bulgarii veneau încărcați cu in și miere. Bravii negustori evrei aduceau mosc, aloe, camfor și scorțișoară din China. Aceste produse erau apoi vândute pe diversele piețe din oraș. Parfumul, spre exemplu, era comercializat în gherete ridicate în Augusteion, între Milion și Poarta de Bronz. După ce își vindeau marfa, negustorii puteau să-și încarce navele cu produse căutate la ei în țară, atât dintre cele aduse de alți negustori străini, cât și dintre cele ce proveneau din Constantinopol. Arabii erau în căutare de blănuri, care se vindeau la prețuri ridicate în bazarurile de la Bagdad și Cairo, dar și de mătăsuri bizantine, deși lumea islamică dispunea de o înfloritoare industrie proprie a mătăsurilor. Hainele din mătase, migdalele, stafidele, cârmâzul și mirodeniile, mai cu seamă piperul, scorțișoara și șofranul reprezentau exporturile preferate de italieni, deși luau cu ei tot felul de alte lucruri, inclusiv câte o icoană furată. Vindeau aceste mărfuri cu profit enorm, la cele două târguri anuale din Pavia.

Într-o zi, muncitorii care lucrau pe şantier la Hagia Sofia au plecat la prânz și l-au lăsat pe fiul șefului de echipă, în vârstă de paisprezece ani, ca să păzească uneltele pe șantierul rămas pustiu. În timp ce băiatul aștepta cuminte, s-a pogorât deodată un înger și a întrebat de ce se oprise lucrul. Auzind că muncitorii erau în pauza de masă, vizitatorul nerăbdător i-a zis băiatului să dea fuga și să-i aducă imediat înapoi. Băiatul s-a codit, deoarece promisese să păzească uneltele. Atunci, îngerul i-a făcut promisiunea solemnă că nu se va mișca din acel loc până ce el nu se va întoarce. Când șeful de echipă și oamenii lui au primit mesajul adus de băiat cu respirația întretăiată, l-au dus pe acesta imediat la împăratul Iustinian, care a dat ordin ca el să nu se mai întoarcă niciodată la catedrală. În acest fel, Hagia Sofia avea să aibă propriul ei păzitor pe vecie, deoarece îngerii nu-și calcă niciodată promisiunile. Pe ghizi îi încânta de fiecare dată să indice locul, chiar la stânga altarului, unde se presupunea că îngerul continuă să vegheze.

Autor

Jonathan Harris revizitează istoria Bizanțului dintr-o perspectivă nouă și poate nu întâmplător extrem de actuală. Imperiul din răsăritul Europei a fost excepțional de longeviv. Care să fie explicația? – se întreabă istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populații, de multe ori puternice și agresive, cu armate capabile să distrugă orice împotrivire. Şi se pare că soluția salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dușmanilor în aliați și apoi integrarea lor în imperiu. Autorul este profesor de istorie a Bizanțului la University of London.