Când, în 1971, în Elveția, la Lausanne, a apărut — pentru prima dată în volum — un „nou” roman de Jules Verne, Le Comte de Chanteleine, lumea literară putea foarte bine să creadă că se afla în fața unei opere inedite. Dar și acolo, faptul de a fi fost publicat în același tom împreună cu Étonnante aventure de la mission Barsac, roman absolut apocrif, trebuie să fi aruncat o lumină îndoielnică asupra acestui text.

Nici împrejurarea de a fi fost tipărit într-o serie de Opere (vol. XV), nu va fi avut darul de a favoriza această scriere, după cum se va vedea, urgisită, nedându-i-se o expunere adecvată. În realitate, acest roman istoric, fusese publicat în urmă cu nu mai puțin de una sută și șapte ani, în 1864, în trei numere consecutive — octombrie-decembrie — ale revistei Musée des familles, an în care apărea în librării, celebrul azi, Voyage au centre de la terre.

Musée de familles fusese revista ce, cu încredere în steaua tânărului autor, îi publicase prozele de început, printre care și micul și promițătorul roman, Martin Paz. Opera s-ar părea că și-ar avea geneza în faptele unui personaj real, Pierre-Suzanne Lucas de La Championnière, unul dintre locotenenții lui Charrette (François-Athanase de Charrette de la Contrie, devotat regalității, participant la asediul palatului Tuileries și luptător în Armata Catolică și Regală în timpul bătăliilor din regiunea Vendée dintre anii 1793-1796). Dar intervin aici și circumstanțe biografice.

Pe lângă faptul de a fi plasată acțiunea în regiunea Vandée, deci în Bretania natală, unchiul lui Verne, Prudent Allotte de la Fuyé, trebuie să-i fi povestit adesea despre acest erou local (sub titlul Mémoires sur la guerre de Vendée, memoriile lui La Championnière aveau să fie publicate în 1904), și se spune chiar că Jules i-ar fi întâlnit repetat pe copiii lui La Championnière, în cursul vizitelor pe care le făcea, adus de unchiul său, în castelul acestora de la Brains, lângă Nantes.